duminică, 2 ianuarie 2011

Despre turci din Romania

Turcii (Türkler în turcă) sunt o minoritate etnică din România, numărând 32.596 de persoane, conform recensământului din 2002. Ei reprezintă 0,2% din populaţia totală a ţării. Majoritatea turcilor din România trăiesc în zona istorică Dobrogea (în limba turcă: Dobruca), în special în Judeţul Constanţa, unde trăiesc 24.602 de turci, 3,4% din populaţia judeţului. Urmează judeţul Tulcea.
Înaintea scufundării sale, a existat o importantă comunitate turcă şi în insula Ada Kaleh.
Ca şi minoritate etnică recunoscută oficial, turcii din România au un scaun asigurat în Camera Deputaţilor

 Ca siglă, Uniunea Democrată Turcă din România are un glob pe care se află simbolul etniei turce (semiluna şi steaua), fiind încadrat în partea de jos de două ramuri de măslin, simbolizând pacea. La baza globului se află denumirea Uniunii Democrate Turce din România, încadrată de tricolorul românesc, reprezentând sprijinul pe care statul român îl acordă etniei turce pentru păstrarea identităţii spiritual-cultural-religioase.

Populaţia de etnie turcă, după datele ultimului recensământ, din martie 2002, este de circa 33.000. Deci, în uşoară creştere faţă de 1992, când statisticile au consemnat 29.533 de turci. În Constanţa trăiesc circa 11.000 turci, în Medgidia 4000, în oraşele de pe litoral: Mangalia (2000), Eforie Nord (200), Techirghiol (400). Datorită urbanizării, migrării sau emigrării, populaţia din mediul rural a scăzut, este vorba de sate ca Adamclisi (80), Agigea (60), Mihail Kogălniceanu (70), Nicolae Bălcescu (20), Ostrov (20), Poarta Albă (20), Ion Corvin (70), Topraisar (20).

În judeţul Tulcea trăieşte o importantă comunitate turcă. Astfel, în mun. Tulcea se găsesc, conform recensământului din anul 2002 – 1423 turci, în Babadag 1289, Isaccea 216, Măcin 337, Ciucurova 82, Casimcea 64, Mahmudia, Murighiol, Somova, Sulina.

Turcii trăiesc în proporţie de 70% în mediul urban. Au un nivel de instrucţie şcolară similar cu cel al altor etnii, dar sunt şi mulţi neştiutori de carte (10%) sau doar absolvenţi ai claselor I-IV (20%).

Uniunea Democrată Turcă din România are o revistă: Hakses – Vocea Autentică, fiind finanţată de Guvernul României prin Departamentul de Relaţii Interetnice.

Revista vine să pună în valoare identitatea spirituală, culturală, lingvistică şi religioasă a etnicilor turci din România.

 
 După Revoluţia din 1989, România a trecut printr-o schimbare radicală, astfel, în 1991 a fost adoptată o nouă Constituţie, care s-a ridicat la standardele europene. În ceea ce priveşte politica minoritară, România putem spune că are o legislatie care include cele mai multe drepturi privind minorităţile în spaţiul european. Cele 20 minorităţi naţionale au avut posibilitatea să se organizeze în uniunii, asociaţii etc., de sine stătătoare, dar cu sprijin material şi logistic din partea Guvernului României.

În 1989, la iniţiativa unor lideri ai comunităţii turce şi tătare a fost fondată Uniunea Democrată Turcă Musulmană din România. Datorită unor neînţelegeri din cadrul comunităţii turce şi tătare, la 1 februarie 1990, s-a luat hotărârea de separare a celor două etnii, formându-se astfel: Uniunea Minoritară Etnică Turcă din România, care, după trei ani (21 decembrie 1993) a căpătat statut juridic, cu denumirea Uniunea Democrată Turcă din România.

Prima consemnare documentară a prezenţei stabile a unor etnici turci pe actualul teritoriu al României este din anul 1264 când, în urma luptelor interne de tip feudal din Imperiul anatolian selgiucid, un grup de 12 mii de ostaşi conduşi de imparătul Izeyddin Keykavuz s-a aşezat în Dobrogea. Aceştia erau trimişi de imparătul bizantin Mihail Paleologul pentru a apăra Imperiul Bizantin de invaziile străine. Aşezarea dobrogeană a fost numită de turcii preotomani Babadag, ceea ce înseamnă "Tatăl muntilor".

Mulţi ani, localitatea a fost o garnizoană militară dar şi un centru cultural. Un nou val de etnici turci soseşte după cucerirea oraşului Varna în 1484, dar şi în anii următori, odată cu sporirea relaţiilor economice dintre România şi Imperiul Otoman.
Cea mai impresionantă figură din zona Dobrogei a fost liderul spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atât de mare influenţă asupra etnicilor turci încât la 1641 când Petru Bogdan Bagsik vizitează Babadagul, menţionează că în acest oraş turcii cinstesc în mod deosebit mormântul acestuia care este înconjurat de candele, iar creştinii ajung chiar să îl confunde cu Sfântul Nicolae.
Deoarece în secolul al XVII-lea mai toate satele, târgurile şi oraşele din Dobrogea aveau nume turceşti se poate spune că turcii ajunseseră să fie într-un număr foarte mare în Dobrogea. Pe de altă parte, educaţia şi instrucţia aveau mai mult un caracter religios, scolile găsindu-se pe lângă lăcaşurile de cult (geamii). Dacă în anul 1900 în Dobrogea se aflau 238 de geamii, astăzi în toată România se găsesc doar 72, dintre care 7 au nevoie de restaurare, fapt pentru care sunt închise, iar 3 sunt în construcţie. De-a lungul timpului, pe lângă şcolile primare, apar şi şcoli speciale, care pregătesc dascăli şi hogi la Babadag. Astfel, la 9 noiembrie 1891 se înfiinţează la Medgidia un nou centru de pregătire a dascălilor şi hogilor. În perioada interbelică se poate vorbi şi despre o dezvoltare a intelectualitătii turceşti. Apar reviste şi ziare, la început numai în limba turcă osmană, apoi bilingve. Dacă până în 1923 elevii purtau uniforme caracteristice perioadei otomane, odată cu instaurarea republicii turce şi sub influenţa reformei kemaliste, uniformele capătă o alură europeană. Totodată, alături de limba turcă cu caractere latine se întroduce şi limba română. Trebuie menţionată şi existenţa vakifurilor, a fundaţiilor care au contribuit foarte mult la dezvoltarea şi păstrarea identităţii culturale şi spirituale a minorităţii turce din România. Perioada 1945-1990 a fost o perioadă în care intelectualitatea turcă a migrat în Turcia, iar şcoala în limba turcă a funcţionat până în 1954 după care s-a suspendat.

După anul 1990, turcii s-au organizat formând Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR), al cărei principal obiectiv este să revigoreze şi să transmită valorile culturale şi tradiţionale ale etnicilor turci. UDTR - filiala Galaţi a organizat un festival interetnic euroregional "Dunărea de jos" şi coordonează activitatea editurii Elvan. UDTR editează ziarul Hakses şi numai în anul 2000 a publicat patru volume. Conform recensământului din (1992), numărul estimat al turcilor din România este de 29.080, adică 0,13% din populaţia României. Dintre aceştia 24.295 trăiesc în judeţul Constanţa, 3390 în Tulcea şi restul în Bucureşti, Călăraşi şi Brăila.


costum turcesc:






 




 
                                                                                        

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu